Îmi doresc o noapte cu tine Capitolul II – Partea a III a

 

Capitolul II

partea a III a

O lipisem de perete și ea îmi prinse mădularul, excitându-se simțindu-l cum mi se întărea intre degetele ei și o dorința nebuna îi străbătu cu fiori tot corpul, dintr-o mișcare am fost pus la perete în timp ce buzele ei mă sărutau coborând încet și excitându-mi abdomenul meu încordat.

Când a pus buzele pe penisul meu am scos un gemet de plăcere, ceea ce pe ea o excita și mai tare introducându-l și mai adânc în gura ei umedă. Instinctul a făcut ca mâinile mele sa le pun în parul ei blond, lucru ce o făcea să se joace și mai intens cu limba peste penisul meu ce atinsese o erecție maximă. Nu știam exact cum se excită o femeie în astfel de situații, dar încet i-am scos-o din gură, i-am pus un deget sub bărbie să o ridic să-i simt buzele, gura mea ce o obliga să o deschidă pe a ei, limbile noastre se uniră într-un joc pasional și apăsat un lung sărut. Așa că am început să cobor încet spre pieptul ei cu o mâna i-am apuca unul dintre sâni și cu limba îi atingeam sfârcul celuilalt piept care se întări în gura mea umeda. Am început să aprofundez spre abdomenul tare, care la fiecare atingere de buze vibra în același timp cum îi masam ambele sfârcuri, îi simțeam degetele în parul meu cum mă trăgeau de el, și gemetele ei de plăcere când light-black-and-white-girl-white-photography-portrait-1042428-pxhere.comlimba mea îi atinsese pentru prima dată clitorisul fierbinte și tare. Era pentru prima dată când făcea acest lucru unei femei, dar care mă excita și pe mine, respirația și gemetele cu gura închisă ale ei mă determinau să continui. Așa că i-am introdus un deget în vagin, simțind-o cum se excita si respira din ce în ce mai repede, căldura ei interioară umezeala și gustul ei îmi creștea dorința să o pătrund cât mai repede. Exact când simțisem că gemetele se opriră pentru câteva secunde, făcând loc vibrațiilor ei corporale un tremurat exorbitant mă stârnise să mă ridic și să o întorc cu fața la perete și să o penetrez cu penisul meu, vaginul ei fierbinte și umed primitor o făcuse pe mama Monei să tipe de plăcere. Iar eu trăiam cea mai intensă partidă de sex, contrele ce mi le făcea ea cu fundul în timp ce eu penetram vaginul ei cald, mă întărâta să intensific ritmul în care o satisfăceam, iar pentru asta nu mai durez mult și simțeam cu trebuia să ejaculez.

– Cred ca este timpul să….

– Continuă nu te opri, vreau să te simt cât mai adânc. Îmi spuse ea.

– Dar ești sigură…?

– Sărută-mă și taci.

Îmi spuse ea ajutându-mă și întorcându-se către mine să o sărut în timp ce eu nu mai puteam să mă controlez și ejaculasem în interiorul ei fierbinte, printre acele gemete de plăcere ce ne uneau, contracțiile penisului meu în interiorul ei, stârneau gemete scurte și sacadate. Ea se întoarce la mine și mă sărută, și cu zâmbet satisfăcător îmi spune:

– Pentru un tinerel ca tine tehand-light-black-and-white-girl-woman-hair-1277705-pxhere.com descurci să satisfaci o femeie. Ești primul prieten al Monei care am avut dorința să-l încerc înaintea ei.

– Nu știu exact ce să spun dar am trăit o experiență frumoasă cu tine.

– Asta se întâmplă odată în viață dragul meu, și ai o bilă albă la Mona din partea mea. Sunt mama ei… deci voi face orice… ca tu… și ea… să fiți împreună. Zise ea în timp ce mă sărută încă odată și își aduna hainele împrăștiate pe podea.

– Să înțeleg că dorești mai multe experiențe cu mine ? Am întrebat-o nedumerit.

– Ți-am spus că asta s-a întâmplat o sigură dată, dacă vei cu Mona… sau nu, asta nu se va mai întâmpla niciodată. Acum îmbrăcate te rog și mergi la universitate, succes, nu uita să tragi ușa după tine, Ciao.

 

 

  • Nu uita în fiecare

MIERCURI PÂNĂ PE DATA DE 7 MARTIE

 

Anuncios

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión /  Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión /  Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión /  Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión /  Cambiar )

w

Conectando a %s